vineri, 10 iulie 2020
26.6 C
Târgu Jiu
Acasă Actualitate Șocant! Asistent din spitalul COVID acuzat de tentativă de VIOL!

Șocant! Asistent din spitalul COVID acuzat de tentativă de VIOL!

Caz şocant la Spitalul Orăşenescu Horezu. Asistentul medical Daniel Anghel este acuzat că a încercat să abuzeze sexual de o colegă de-a sa. Omul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de viol, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a pus în mişcare acţiunea penală faţă de el

Omul a fost agent de pază la Spitalul Horezu în trecut, însă ulterior a terminat postliceala Sanitară şi s-a angajat ca asistent medical. Între timp, prin nu se ştie ce metode, Anghel a ajuns reprezentantul unei organizaţii profesionale, poziţie din care era desemnat să facă parte din majoritatea comisiilor de concurs la nivelul unităţii medicale orăşeneşti. Gurile rele susţin că Daniel Anghel profita de poziţia sa şi astfel “racola” diferite doamne şi domnişoare. Individul este căsătorit tot cu o asistentă medicală şi are doi copii, două fete în vârstă de 12 şi 18 ani.

Spitalul din Horezu este spital suport COVID-19, însă nu are niciun pacient.

Un asistent medical din cadrul Spitalului Orășenesc Horezu este acuzat că ar fi încercat să violeze o colegă de serviciu, chiar în incinta spitalului.

Bărbatul este reprezentantul Ordinului Asistenților Medicali în cadrul spitalului, adică al instituției care le dă asistenților medicali certificate de lioberă practică. Agresorul și victima lucrează la Compartimentul de Sterilizare a instrumentarului medical, iar incidentul s-ar fi petrecut la schimbul de tură, potrivit Mediafax.

Potrivit procurorilor, timp de două ore, bărbatul ar fi forţat-o pe colega sa, o asistentă medicală angajată pe perioadă determinată, să întreţină relaţii sexuale cu el.

„În data de 18.05.2020, în intervalul orar 11.00-13.00, în timp ce se afla în incinta Spitalului Orăşenesc Horezu, unde este angajat în funcţia de asistent medical, inculpatul A.D. a încercat prin constrângere fizică să întreţină un raport sexual normal, cu numita B.A.F., angajată pe perioadă determinată în funcţia de asistent medical, în cadrul aceleiaşi instituţii”, anunţă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu

Asistentul medical, arestat preventiv pentru 30 de zile

Managerul spitalului, Constantin Popescu, a declarat, joi seara, că a aflat de această situaţie abia în data de 26 mai.

„Eu am aflat în data de 26 mai. Atunci a venit asistenta şi a depus o sesizare în care spune că a fost «hărţuită sexual» de el. Nu am alte detalii. Am deschis o anchetă internă.(…) Ei lucrează la Compartimentul Sterilizare, iar acolo nu au acces nici pacienţi, nici alte persoane”, a declarat Constantin Popescu, managerul Spitalului Orăşenesc Horezu.

Bărbatul este arestat preventiv pentru 30 de zile, cercetat pentru tentativă de viol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate Ecoul Gorjului -

Caricatura săptămânii

Autor: Gogu Neagoe

Vremea locală

Târgu Jiu
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
57 %
2.3kmh
67 %
vin
25 °
sâm
29 °
Dum
28 °
lun
24 °
mar
25 °

Acces restricționat!