20.2 C
Târgu Jiu
• sâmbătă, 24 octombrie 2020
Social Produse cu lavandă, comercializate în scop umanitar. Lavandinne vine în sprijinul Melisei

Produse cu lavandă, comercializate în scop umanitar. Lavandinne vine în sprijinul Melisei

„Ajutați-o pe Melisa!” Este îndemnul unei antreprenoare din municipiul Târgu Jiu care întinde o mână de ajutor unei fetițe bolnave. Micuța, în vârstă de doar patru ani, are nevoie de bani pentru a putea beneficia de terapiile care o pot face bine. Ana Neagu cunoscută de gorjeni ca Lavandinne, a creat o gamă de produse cu lavandă iar banii rezultați din comercializarea lor vor ajunge la Melisa

Melisa are doar patru ani, dar până acum a luptat pentru viața ei, poate mai mult decât ar fi făcut-o un adult. A avut mereu alături familia, în special pe mama sa, poate de aici și dorința ei de a se face bine. Tratamentele sunt, însă costisitoare și tocmai de aceea oamenii de bine sunt rugați să îi întindă o mână de ajutor. Fondatoarea Lavandinne a făcut acest apel și totodată, a făcut și primul pas în acest sens.

„De câteva zile m-am pus pe meșterit câteva produse, găsiți în magazin, de astăzi, colțișorul Melisei, de unde puteți cumpara o jucărioară sau un alt produs special creat pentru ea. Toți banii strânși vor merge ca donație pentru terapiile necesare Melisei (Integrare senzorială, Logopedie, Terapie ocupațională, Terapie cu oxigen hiperbaric, kinetoterapie: Balance-suit, mecanoterapie, hidroterapie.)„ Ana Neagu, Lavandinne

Tot de la Ana Neagu aflăm că Melisa este o luptătoare și că sprijinul celor cu posibilități financiare ar putea să o ajute pe micuță să comunice.

„Încă de la primele ei zile a luptat cu toată forța pentru a veni în această lume, nu a ținut cont de niciun pronostic rezervat al medicilor, de situația ei extrem de firavă, de soartă în sine, ei bine, ea a vrut sa trăiască aici, cu noi în această lume, și basta! Încă din primele luni a trecut prin încercări foarte grele, de la nașterea prematură, coma indusă și alte diagnostice pe care îmi e greu să le citesc, cu atât mai greu să le scriu.

Cât de bucuroase și ce minunat ne simțim, noi mamele, când puii noștri ne vorbesc. Bianca luptă din greu pentru asta, caci Mel comunică, încă, nonverbal.

Însă situația s-ar schimba cu terapiile necesare. Știm cu toții cât de costisitoare sunt… dar nu pot sta indiferentă, nu pot să ma întorc cu spatele știind că pentru un dar, primit de mine atât de ușor, altă mamă se luptă din greu.”Ana Neagu, Lavandinne

Asadar, dacă doriți să o ajutați pe Melisa, dar să vă și bucurați de un produs drăguț cu lavandă, sunteți așteptați la magazinul Lavandinne din centrul municipiului Târgu Jiu. De asemenea, puteți dona și în mod direct în contul mamei:

Maria Bianca Savulescu

RO44INGB0000999905173614

Cu mențiunea „DONATIE MELISA”

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
ploaie ușoară
20.2 ° C
20.2 °
20.2 °
41 %
0.4kmh
100 %
sâm
19 °
Dum
16 °
lun
19 °
mar
20 °
mie
19 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!