6.8 C
Târgu Jiu
• marți, 20 octombrie 2020
Actualitate Primarul care nu a avut curaj să intre în toaleta şcolii şi-a...

Primarul care nu a avut curaj să intre în toaleta şcolii şi-a numit 35 de prieteni cetăţeni de onoare. Clopotarul satului şi 4 consilieri, printre premiaţi

Comuna Dimăcheni din judeţul Botoşani are 35 de cetăţeni de onoare noi. Primarul a acordat titlurile în şedinţa Consiliului local pe care a convocat-o imediat după ce a pierdut alegerile. Se pare că toţi aleşii ar fi apropiaţii săi care, ulterior, au fost scutiţi şi de plata taxelor şi impozitelor locale.

Întrebat de jurnalişti prin ce s-au remarcat cei 35 de cetăţeni de onoare, primarul a dat din colţ în colţ: „Comportamentul, meseriaşi care au fost si au ajutat. Două asistente medicale, nişte maeştri, foşti salariaţi ai primăriei, cosilieri locali.

Primarul a fost averizat că nu are temei legal pentru această decizie însă, nu a ţinut cont. Unul dintre noii cetăţeni de onoare este chiar clopotarul de la biserica din comuna care nu ştie exact de ce a meritat acest titlu însă, spune că se bucura pentru noua distincţie.

Chiar dacă însuşi edilul a precizat că Dimăcheni este cea mai săracă comună din judeţ, primăria are apă potabilă, curent şi este proaspăt renovată spre deosebire de şcoală unde copiii nu au nici măcar toalete.

Înainte de începerea şcolii pe 14 septembrie, o echipă Antena 3 a vrut să vadă în ce condiţii vor merge copiii la toaleta din satul păstorit de primarul Ştefan Cojocaru. Invitat de reporter să intre în toaleta mizeră, primarul a refuzat, motivând că nu are curaj.

Imaginile pot fi urmărite în clipul de de mai jos.

video 1

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer senin
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
68 %
1.2kmh
0 %
lun
7 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
20 °
vin
21 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!