13.1 C
Târgu Jiu
• duminică, 25 octombrie 2020
Actualitate Petre Daea: PSD dorește să ajute fermierii cu resurse de irigații și...

Petre Daea: PSD dorește să ajute fermierii cu resurse de irigații și costuri mai mici

Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii a făcut o declarație joi seara în avantajul fermierilor.

În această declarație este vorba despre un proiect al în care PSD dă posibilitatea fermierilor să ia apă din orice sursă posibilă pentru a iriga culturile, iar costurile energiei folosite să fie subvenționat de stat.

Fie că se numeşte Jiu, că se numeşte Olt, Prut, Siret, că e Arieş, că e Criş, că e Ialomiţa sau Dunăre, orice sursă se poate folosi pentru a iriga culturile.

Iar energia folosită pentru pomparea apei, indiferent că este electrică sau de alt fel, costul acestei energii să fie subvenţionat.

De asemenea,  se prevede şi faptul că şi energia care se consumă de la staţia de pompare până la plantă trebuie să fie susţinută de la bugetul statului, în aşa fel încât fermierii să poată face faţă situaţiei critice în care se află.

Ministerul Agriculturii ar trebui să urgenteze determinarea pierderilor la faţa locului.

Vom propune urgent Parlamentului un plan de măsuri pentru sprijinirea reală a fermierilor şi a industriei alimentare”, a transmis PSD.

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer acoperit de nori
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
80 %
0.5kmh
100 %
Dum
13 °
lun
18 °
mar
19 °
mie
19 °
joi
20 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!