10.1 C
Târgu Jiu
• marți, 27 octombrie 2020
Actualitate Medicii amenință că intră în grevă: "Primim o mască de protecție la...

Medicii amenință că intră în grevă: „Primim o mască de protecție la 12 ore”

Din 7 octombrie, cadrele medicale sunt gata să înceapă protestul, deocamdată sub forma grevei japoneze. 

„În lipsa unui răspuns prompt la solicitarea noastră de organizare a unei întâlniri în regim de urgență la nivel guvernamental cu membrii Biroului Executiv ai Federației SANITAS, începând cu data de 7 octombrie vom declanșa ”greva japoneză” în toate unitățile sanitare din țară și în cele de asistență socială, urmând să anunțăm în scurt timp calendarul acțiunilor revendicative următoare!”, a anunţat SANITAS. 

Iulian Pope, vicepreşedinte SANITAS, a explicat într-o intervenţie în exclusivitate la Antena 3 de ce s-a ajuns în această situaţie extremă. 

Dialogul social a fost inexistent

“Suntem obligaţi să recurgem la astfel de metode sindicaliste pentru că în ultima perioadă dialogul social, indiferent de ce nivel vorbim, a fost inexistent. 

Deşi ne-am întâlnit în urmă cu 30 de zile cu premierul României şi a părut  că această situaţie s-a deblocat şi vom avea întâlniri periodice în care să reclamăm şi să convenim împreună cele mai bune măsuri pentru angajaţii din sănătate, acest lucru din păcate nu s-a întâmplat”, a explicat Iulian Pope. 

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât să ceară guvernului respectarea legii, până la urmă. Nu cerem lucruri extraordinare, ci respectarea legii şi aplicarea ei unitar în toate centrele sanitare şi cele de asistenţă socială, a mai declarat reprezentantul SANITAS.

Deşi starea de urgenţă s-a terminat pe 16 mai, marea majoritate a lucrătorilor din sănătate şi mai ales cei din asistenţă socială care au făcut sărbătorile pascale izolaţi la locul de muncă încă nu au văziut stimulentul promis, spune sindicalistul.

Legea intitulată pompos de recunoaştere a meritelor personalului medical, din păcate, nu a fost pusă în aplicare până la acest moment. Oameni care au lucrat din martie cu pacienţi COVID şi nu au primit sporul de 30%.

“În continuare colegii mei primesc o mască chirurgicală pentru 12 ore”

Din păcate încă sunt probleme cu materialele de protecţie, mai ales în instituţiile de asistenţă socială, dar şi în cele medicale. “În continuare colegii mei primesc o mască chirurgicală pentru 12 ore”, spune Iulian Pope. 

Dacă nu se va ajunge la un dialog cu premierul ţării, după greva japoneză, sindicaliştii SANITAS sunt gata să picheteze Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii.

Politică

02 Oct, 17:30

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer senin
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
85 %
1kmh
0 %
mar
19 °
mie
18 °
joi
19 °
vin
15 °
sâm
14 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!