vineri, 10 iulie 2020
26.6 C
Târgu Jiu
Acasă Interes Public Știri externe Liber la vacanţă! În ce condiţii poţi să îţi faci concediul în...

Liber la vacanţă! În ce condiţii poţi să îţi faci concediul în Grecia

Din 15 iunie, Grecia îşi deschide frontierele pentru turiştii români. Nu ai nevoie de adeverinţă medicală şi nici nu stai în carantină, anunţă ambasadorul Greciei. Preţurile vor fi mai mici ca în alţi ani. În şase zile, Grecia a avut doar 42 de cazuri de coronavirus

Dacă visezi cu ochii deschişi la momentul în care poţi pleca în vacanţă în Grecia, să ştii că am o veste bună pentru tine. Din 15 iunie, plajele, terasele şi restaurantele cu vedere la mare te aşteaptă. Nu ai nevoie de adeverinţă medicală, nu stai în carantină, dar să te aştepţi la teste pentru coronavirus, dacă mergi cu avionul.

„Vom face o testare eşantionată. În cazul României, care are un profil epidemiologic asemănător cu al Greciei, vom face puţine teste”, a declarat Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti.

Tot pe 15 iunie, se deschid şi localurile care servesc în interior. Să nu te aştepţi însă ca totul să fie ca în anii trecuţi. Doar 30 la sută din capacitate va fi ocupată, hotelurile sunt obligate să aibă un medic de gardă, iar plajele trebuie să aplice măsuri de distanţare.

„Şezlongurile sunt aşezate la 1,5 metri unul de celălalt, iar grupurile mai mari trebuie să stea la cel puţin şase metri unul de celălalt. Prosoapele vor fi schimbate după fiecare client”, a mai precizat ambasadorul Greciei.

Poate te întrebi cât de sigură e situaţia. Îţi spun că în ultimele şase zile, au fost doar 42 de cazuri de coronavirus. Grecii se laudă că stilul de viaţă îi protejează.

„Se pare că ventilarea naturală, spre deosebire de folosirea aerului condiţionat, are un rol foarte important. A contat şi faptul că noi preferăm activităţile în aer liber, nu pe cele în interior, chiar şi în lunile de iarnă”, a încheiat Sofia Grammata.

Sursa: MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate Ecoul Gorjului -

Caricatura săptămânii

Autor: Gogu Neagoe

Vremea locală

Târgu Jiu
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
57 %
2.3kmh
67 %
vin
25 °
sâm
29 °
Dum
28 °
lun
24 °
mar
25 °

Acces restricționat!