17.1 C
Târgu Jiu
• marți, 29 septembrie 2020
Actualitate Sănătate EXCLUSIV: Neurochirurgul Leon Dănăilă ne spune cum putem avea parte de echilibru...

EXCLUSIV: Neurochirurgul Leon Dănăilă ne spune cum putem avea parte de echilibru în viață!

Răspuns oferit în EXCLUSIVITATE

„Dacă vrei cu adevărat echilibru în viața ta, mori. E singura cale spre a atinge echilibrul perfect… Viața nu este echilibrată. Nu e nimic echilibrat în legătură cu viața. Nu am avut nici o zi care a fost la fel ca ultima. Mereu apar surprize și lucruri care ne dezechilibrează. În loc să vorbesc despre echilibru și situații în care totul este echilibrat și toate prioritățile sunt la locul lor și nu sunt niciodată stricate, eu vorbesc despre sezoane. Eu cred că trecem prin sezoane ale vieții. Să spunem că poate mă aflu într-un sezon în care familia mea are nevoie de mine, așa că le acord puțin mai mult timp față de cum este natural sau necesar. Am sezoane în care poate că trebuie să-mi dezvolt afacerea și să stabilesc relații. Mă uit la ele mai mult decât ca la niște simple momente, mă uit la ele ca sezoane, ca perioade de timp. Eu știu că în orice moment mă pot dezechilibra, dar dacă privesc asta ca pe un sezon, pot să devin echilibrat. Privește imaginea de ansamblu pentru a menține echilibrul necesar! Nu te uita la imaginea mică, pentru că e imposibil să ai o zi perfect echilibrată, cel puțin eu nu am avut una, poate tu ai avut, dar eu nu”, acesta este răspunsul oferit în EXCLUSIVITATE pentru Ecoul Gorjului, de către academicianul Leon Dănăilă, medic specialist neurochirurg, la întrebarea adresată domniei sale: „Cum putem avea parte de echilibru în viața noastră?”.

Mulțumim pe această cale dlui academician Leon Dănăilă pentru răspunsul edificator.

Trebuie să conștientizăm faptul că este foarte important să ne prețuim valorile. Un medic în străinătate ajunge de la serviciu – acasă cu un Ferrari, dl Leon Dănăilă cu metroul… Să nu mai spunem că mai sunt și alte profesii care transformă chipul românilor valoroși într-un deșert plin de riduri, unde citești clar neajunsurile.

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.1 °
17.1 °
64 %
1.4kmh
100 %
mar
20 °
mie
19 °
joi
16 °
vin
22 °
sâm
25 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!