15 C
Târgu Jiu
• marți, 29 septembrie 2020
Eveniment Județul Olt: Bebeluș mort în accident rutier!

Județul Olt: Bebeluș mort în accident rutier!

Tragedie în județul Olt! Un bebeluș a murit după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Alte două persoane au fost rănite în urma acestui incident

De vină pentru producerea acestui accident cumplit a fost chiar tatăl fetiței, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din județul Teleorman care nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire”.

„Astfel, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la data de 29 iulie a.c., un conducător auto, în vârstă de 46 de ani, din județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 644, în afara localității Bobicesti, la intersecția cu Drumul Național 65, nu ar fi respectat semnificația indicatorului OPRIRE și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 22 de ani, din municipiul Slatina, intrând în coliziune cu acesta. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar un minor de 9 luni și-a pierdut viața.”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Cei doi șoferi nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
ploaie ușoară
15 ° C
15 °
15 °
85 %
0.8kmh
100 %
mar
21 °
mie
20 °
joi
15 °
vin
20 °
sâm
15 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!