14.3 C
Târgu Jiu
• miercuri, 23 septembrie 2020
Actualitate Foto: Polițist amendat că nu purta mască! Este al doilea caz în...

Foto: Polițist amendat că nu purta mască! Este al doilea caz în Gorj.

Regulile nu sunt făcute pentru toată lumea! Drept exemplu îl putem lua pe polițistul din imagine, care a fost surprins la cumpărături, într-un magazin, fără mască de protecție. Fotografiile au fost făcute de alți clienți, nemulțumiți de lipsa de reacție a vânzătorilor care s-au sfiit să îi atragă atenția polițistului care încălca legea.

Incidentul s-a petrecut într-un magazin din comuna Albeni.

Șefii polițistului în cauză nu au rămas impasibili după ce fotografii cu omul legii au apărut în spațiul public, și i-au aplicat o amendă care să îi amintească faptul că și el trebuie să respecte măsurile de protecție socială impuse de Guvern.

„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a dispus efectuarea de verificări, iar ca urmare a acestora, polițistul a fost sancționat cu amendă de 500 lei conform prevederilor lLegii 55/2020. Totodată a fost dispusă cercetarea disciplinară a agentului de poliție, urmând a fi dispuse măsuri corespunzătoare.”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Gorj.

În urmă cu doar câteva săptămâni, un al om al legii a fost sancționat pentru aceeași faptă. Atunci a fost vorba despre un polițist local.

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer senin
14.3 ° C
14.3 °
14.3 °
53 %
0.4kmh
7 %
mie
27 °
joi
28 °
vin
28 °
sâm
20 °
Dum
17 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!