12.3 C
Târgu Jiu
• joi, 1 octombrie 2020
Actualitate Politică Fost jurnalist, în cursa pentru Consiliul Local Tg Jiu

Fost jurnalist, în cursa pentru Consiliul Local Tg Jiu

Alegerile locale din 2020 continuă să scoată în față candidați noi. Cel mai recent nume vehiculat pe scena politică din județul Gorj este cel al fostului jurnalist Iulian Țimpea. Acesta va ocupa locul doi pe lista ALDE pentru Consiliul Local Târgu Jiu.

Iulian Țimpea ocupă, în prezent funcția de purtător de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și nu este la prima tangență cu politica. În 2014, el a fost numit vicepreședinte și purtător de cuvânt al partidului Forța Civică Gorj. Acum, tânărul târgujian vrea să ajungă în administrația locală.

„Am venit în ALDE pentru un om, am venit pentru președintele organizației de la Gorj, Nicolae Muja. Cred că se pot face mai multe pentru orașul în care trăim, din politică și administrație, decât dacă stăm pe margine. Este ușor să stai și să comentezi despre lucrurile care nu merg bine, dar cred că este momentul ca noi, tinerii, să ne implicăm mai mult pentru că este în joc viitorul nostru și al copiilor noștri.”, Iulian Țimpea, ALDE Gorj.

Zilele următoare ALDE Gorj va face public și numele candidatului, alături de care speră să câștige primăria municipiului Târgu Jiu.

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
77 %
1.2kmh
95 %
joi
17 °
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
19 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!