24.2 C
Târgu Jiu
• vineri, 18 septembrie 2020
Actualitate Cum arată adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate pe care 3 milioane...

Cum arată adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate pe care 3 milioane de elevi trebuie să o obțină de la medicul de familie

Ministerul Sănătății a transmis, într-o adresă către Direcțiile de sănătate publică din țară, modelul standard al adeverinței medicale pentru înscrierea în colectivitate pe care toți elevii trebuie să o obțină obligatoriu de la medicul de familie, înainte de începerea noului an școlar. Medicii de familie sunt nemulțumiți că, în plină pandemie, aproape 3 milioane de elevi și părinții lor ar urma să treacă prin cabinete într-un timp foarte scurt, pentru obținerea acestei adeverințe.Potrivit unei adrese semnate de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, către DSP-uri, adeverinţa medicală pentru înscrierea în colectivitate se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit legii:

  • a) La înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivităţii de la care provine copilul.
  • b) La terminarea unui ciclu de învăţământ preuniversitar – se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea.
  • c) La transferul elevului într-o altă unitate şcolară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învăţământ de la care se transferă
  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer fragmentat
24.2 ° C
24.2 °
24.2 °
51 %
0.6kmh
64 %
vin
25 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
27 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!