17.6 C
Târgu Jiu
• joi, 1 octombrie 2020
Actualitate Covid-19:Peste 100 de societăți comerciale și 130 de mijloace de transport, verificate...

Covid-19:Peste 100 de societăți comerciale și 130 de mijloace de transport, verificate în acțiunile de prevenire

Nu mai puțin de 11 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat au avut loc în ultimele 24 de ore. Acolo unde au fost găsite nereguli, oamenii legii au aplicat sancțiuni.

Peste 160 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

„În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate aproape 1.100 de persoane, 105 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 137 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală  de  25.500 lei, din care 2 pentru nerespectarea măsurii privind carantinarea/izolarea, în valoare de 4.000 lei, 18 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 3.000 lei, 2 aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat, pentru care au fost instituite interdicții/restricții, în valoare de 17.500 lei și 8 pentru alte acte normative.”, a transmis IPJ Gorj

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele și comunele din județul Gorj.

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer fragmentat
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
57 %
0.9kmh
51 %
joi
17 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
25 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!