10.1 C
Târgu Jiu
• marți, 27 octombrie 2020
Actualitate Comisia Europeană îndeamnă statele membre să nu impună restricții la frontiere, între...

Comisia Europeană îndeamnă statele membre să nu impună restricții la frontiere, între ele

„Sigur că unele restricţii sunt necesare, dar un lucru este clar: coronavirusul este prezent în întreaga Europă şi nu îl vom aduce sub control prin restricţii la frontiere, ci prin colaborare”, a declarat Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil de Valori şi Transparenţă.

Aceasta a insistat că este necesar ca statele membre UE să aibă o abordare unitară, amintind că, în septembrie, Comisia Europeană a făcut o serie de recomandări privind călătoriile în spaţiul Uniunii Europene în contextul pandemiei.

„Noi am propus să fie coordonate măsurile privind călătoriile din zonele de risc epidemic, pentru a evita apariţia unor norme diferite în materie de teste medicale Covid-19 şi carantină”, a insistat Vera Jourova.

Statele UE încearcă să îşi coordoneze restricţiile

Statele UE au căzut de acord vineri să-şi coordoneze restricţiile care afectează libera circulaţie între ele, în timp ce numărul cazurilor de COVID-19 creşte accelerat: un cod de culori unic, criterii comune, o mai bună informare a publicului.

În cadrul unei reuniuni desfăşurate la nivel de ambasadori, statele membre au aprobat o recomandare pentru o mai bună coordonare, ce urmează să fie adoptată formal marţi în Consiliul UE de miniştrii al statelor membre.

Conform recomandării, o ţară care va dori să instituie măsuri restrictive faţă de călătorii veniţi dinspre sau care se deplasează către o zonă considerată de risc va trebui să informeze statul respectiv, în măsura posibilului cu 48 de ore înaintea intrării în vigoare a acestei măsuri. Populaţia va trebui de asemenea să fie informată, cu 24 de ore înaintea instituirii restricţiei.

Pentru evaluarea situaţiei dintr-o anumită zonă, vor fi luaţi în calcul trei indicatori: numărul noilor cazuri de infectare la 100.000 de locuitori înregistrate în ultimele 14 zile la nivel regional, procentul testelor de COVID-19 pozitive din totalul testelor efectuate în ultima săptămână şi numărul testelor la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână.

Pe baza acestor date, Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC) va publica săptămânal o hartă a situaţiei epidemiologice a ansamblului ţărilor UE, pe regiuni. Fiecare culoare va ilustra nivelul de risc pe patru nivele: verde, portocaliu, roşu şi gri.

Recomandarea prevede ca statele membre ale UE să nu refuze intrarea pe teritoriul lor a călătorilor veniţi dintr-un alt stat membru. Celor veniţi însă dintr-o zonă portocalie, roşie sau gri li se vor putea impune carantina sau un test obligatoriu. De asemenea, rezultatele testelor vor trebui recunoscute reciproc între statele membre.

Dincolo de acest cadru comun a cărui adoptare se încearcă, statele membre rămân libere să decidă dacă aplică măsurile recomandate.

Economic

09 Oct, 22:00

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer senin
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
85 %
1kmh
0 %
mar
19 °
mie
18 °
joi
19 °
vin
15 °
sâm
14 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!