vineri, 10 iulie 2020
26.6 C
Târgu Jiu
Acasă Eveniment Cinci angajați ai unei societăți care se ocupă de introducerea gazelor au...

Cinci angajați ai unei societăți care se ocupă de introducerea gazelor au fost prinși cu piese furate

Polițiști din cadrul Politiei Orașului Târgu Cărbunești au depistat cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, din județele Bacău și Neamț, în calitate de angajați (lăcătuși-mecanici) ai unei societăți comerciale, din Piatra Neamț, care transportau, la un centrul de colectare a fierului vechi, din orașul Târgu Cărbunești, 300 kg  de piese din metal (capre petroliere, suporți metalici, prezoane), ambalate în 20 saci.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei cinci ar fi sustras piesele  de la punctul de lucru societății comerciale la care sunt angajați, de pe raza localității Hurezani, unde efectuează activități de prestări servicii pentru o altă societate, având ca obiect de activitate montarea conductelor de gaz.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate Ecoul Gorjului -

Caricatura săptămânii

Autor: Gogu Neagoe

Vremea locală

Târgu Jiu
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
57 %
2.3kmh
67 %
vin
25 °
sâm
29 °
Dum
28 °
lun
24 °
mar
25 °

Acces restricționat!