20.2 C
Târgu Jiu
• sâmbătă, 24 octombrie 2020
Actualitate Când e ideal să ne vaccinăm antigripal. Medic: ”Vom avea o imunitate...

Când e ideal să ne vaccinăm antigripal. Medic: ”Vom avea o imunitate bună în toată perioada la risc”

”Este preferabil ca imunizarea pacienţilor cronici să se facă începând cu 15 octombrie. Pentru că experienţa ne-a arătat că gripa ajunge în România, de obicei, după Anul Nou sau în a doua jumătate a lunii decembrie. Nu numai că este suficient timp să se producă anticorpii, dar eficienţa maximă a vaccinului este acoperită pe 6 luni. Pe noi ne interesează să fim acoperiţi şi în aprilie, pentru că, uneori, sunt cazuri de îmbolnăvire şi atunci. Aşa că, dacă vaccinăm între 15 octombrie şi 15 noiembrie, va fi foarte bine, ca să avem o imunitate bună în toată perioada la risc“,  explică Dr. Rodica Tănăsescu. 

Vaccinarea antigripală, numai cu programare

”Pacienţii vor veni programaţi pentru a nu sta unul într-altul, să vină pentru gripă şi să plece cu COVID. Vaccinarea antigripală nu se va putea face pentru toţi pacienţii cronici. Niciodată nu au existat suficiente doze pentru toţi pacienţii la risc. Recunosc că, acum câţiva ani, ne rugam de pacienţi care se luau după informaţii găsite pe internet şi refuzau vaccinarea. Iar asta a făcut un mare rău pentru situaţia actuală, pentru că numărul de doze comandate este oarecum corelat cu numărul de vaccinări efectuate în anii trecuţi“, a mai adăugat medicul de familie, conform Adevărul. 

Actualitate

25 Sep, 11:15

  •  

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
ploaie ușoară
20.2 ° C
20.2 °
20.2 °
41 %
0.4kmh
100 %
sâm
19 °
Dum
16 °
lun
19 °
mar
20 °
mie
19 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

  •  

Acces restricționat!