28.6 C
Târgu Jiu
• miercuri, 5 august 2020
Eveniment Accident rutier: a intrat cu mașina într-un cap de pod

Accident rutier: a intrat cu mașina într-un cap de pod

Un târgujian a ajuns de urgență la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier. Accidentul a fost produs chiar de el și putea avea urmări și mai grave. Omul se îndrepta cu mașina din direcția Rovinari către Târgu Jiu, dar în localiatea Cârbești a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un pod, de pe marginea drumului

La fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței, care a preluat șoferul rănit, dar și un echipaj al Poliției. Oamenii legii au deschis un dosar penal.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 49 de ani, din Municipiul Târgu Jiu,  în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Cîrbești, din direcția Rovinari către Târgu Jiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

DISTRIBUIE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea

Târgu Jiu
cer fragmentat
28.6 ° C
28.6 °
28.6 °
39 %
3.3kmh
58 %
mie
29 °
joi
30 °
vin
29 °
sâm
30 °
Dum
28 °

Știri din ziarul Ecoul Gorjului

Acces restricționat!